O nouă ședință în cazul lui Gheorghe Cotorobai, amânată. Avocatul, bolnav de COVID

Ședința de judecată în cazul lui Gheorghe Cotorobai, fostul polițist acuzat de omorul unei fete însărcinate din Orhei, a fost amânată. Avocatul  lui Cotorobai nu a fost prezent la ședință din motiv că s-a îmbolnăvit de COVID-19.

Este deja a treia ședință de judecată în acest dosar. La ședința de la mijlocul lunii august, avocatul lui Cotorobai spunea că acesta nu-și recunoaște vina și pledează nevinovat. Potrivit lui Vladislav Teleba, victima nu a urcat în mașina lui Cotorobai, iar probele acumulate de poliție ridică semne de întrebare.

Amintim că, cazul tragic al Anei-Maria, tânăra însărcinată din Orhei, omorâtă cu bestialitate a zguduit întreaga țară. Fata a dispărut în data de 12 aprilie, după ce a urcat într-un automobil de ocazie pe o stradă din Orhei și a plecat într-o direcție necunoscută. În data de 15 aprilie 2024, a fost pornită o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane.

Ulterior, oamenii legii au reușit să stabilească identitatea șoferului, iar la 16 aprilie acesta a fost reținut. Bărbatul de 45 de ani, Gheorge Cotorobai, a fost plasat în arest pentru 30 de zile.
În data de 20 aprilie, polițiști din subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției și membri ai societății civile au intensificat căutările fetei de 19 ani dispărute, în special pe teritoriile din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești. În rezultatul măsurilor întreprinse, corpul neînsuflețit al tinerei de 19 ani, a fost depistat într-o fâșie forestieră din extravilanul s. Chițcanii Vechi, r-l Telenești, la 21 km distanță de domiciliul persoanei arestate.
Surse apropiate anchetei au declarat în exclusivitate pentru ONE TV că fata a fost supusă torturii, criminalul ar fi încercat să o sugrume și a stins țigara de corpul ei. Aceleași surse au comunicat că decesul ar fi survenit în urma unor lovituri în regiunea capului.

Sursele ONE TV au spus că tânăra a decedat în urma unei traume caranio-cerebrale deschise. Fata ar fi fost lovită de mai multe ori cu o țeavă în regiunea capului.

Suspectul ar fi reușit să șteargă o parte din urmele crimei după ce în presă au fost publicate imagini cu mașina de ocazie în care a urcat tânăra.

Cotorobai a lucrat doi ani în poliție, fiind inspector de sector în Chițcanii Vechi. Ulterior, a plecat din domeniu și abia în 2020 a fost angajat într-un penitenciar. Acolo ar fi lucrat doi ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA