Pacienții de la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” din Capitală vor beneficia de servicii moderne de tratament. Avantajul se datorează inaugurării la această instituție a unei stații de producere a oxigenului medical, informează Ministerul Sănătății.
Dotarea instituției face parte dintr-un proiect mai amplu, desfășurat printr-un parteneriat între USAID și Fondul Global HIV-SIDA, TB.
Stația, în valoare de 5,6 milioane de lei, este utilizată pentru a produce oxigen în mod continuu, în cantități controlate, pentru a satisface necesitățile pacienților cu probleme respiratorii și alte afecțiuni medicale care necesită oxigenoterapie.
Ministerul Sănătății precizează că, în cadrul proiectului, au fost instalate stații generatoare de oxigen la încă trei instituții medicale din țară: Spitalul Raional Călărași, Spitalul Raional Glodeni și Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății.
Pe parcursul ultimilor patru ani, Ministerul Sănătății, cu sprijinul partenerilor, a instalat în instituțiile medicale din țară circa 40 de stații de producere a oxigenului medical, de diferită capacitate.