Sursa: mvr.bg

Mai mulți moldoveni, implicați într-o schemă de migrație ilegală. Gruparea criminală, destructurată în Bulgaria

Mai mulți cetățeni moldoveni au fost reținuți în Bulgaria fiind membri ai unei grupări criminale internaționale specializate în migrația ilegală. Concetățenii noștri au fost reținuți pe data de 19 august, în regiunea Plovdiv, informează Ministerul de Interne al Bulgariei.

Pe lângă moldoveni, au mai fost reținuți cetățeni sirieni, iordanieni și bulgari. Conform datelor prezentate, aceștia acționau prin așa-numita „rută Balcanică de Vest” (din Turcia spre Bulgaria, Serbia, România cu ulterioara deplasare spre statele din Europa de Vest).

Conform ministerului din Bulgaria, un cetățean bulgar era responsabil de furnizarea mașinilor, de înregistrarea persoanelor din păturile vulnerabile, precum și de controlul acestora în timpul transportului. Acesta, împreună cu alți colegi, recrutau șoferi din Republica Moldova prin diverse platforme de internet și le asigurau călătoria până în Bulgaria.

Odată ajunși, șoferii moldoveni ,,preluau” și transportau migranții ajunși ilegal în Bulgaria spre alte state europene.

În total au fost reținute 8 persoane. De asemenea, au fost efectuate 15 percheziții la mai multe adrese și au fost verificate 5 mașini, în urma cărora au fost depistate și ridicate 6 carduri bancare, 1,5 g de cocaină, un pistol deținut ilegal, mai multe acte, chei de la automobile, 16 dispozitive electronice mobile – telefoane, tablete și laptopuri, 4 dispozitive GPS, dar și diferite acte de identitate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA