Liderul organizației din Moldova a PSD România, Iurie Ciocan, denunță tentativa unor actori externi de a schimba vectorul politic al Partidului Social Democrat European și anunță că se disociază de această formațiune. Contactat de ONE TV, Ciocan și-a motivat decizia prin faptul că Valeriu Pleșca, desemnat de președintele PSDE Ion Sula drept candidat al formațiunii este omul Kremlinului. Anterior, PSD România și PSDE au avut relații de parteneriat strategic.
„M-am disociat de acțiunile conducerii Partidului Social Democrat European, care, într-o manieră neclară, au înaintat candidatul care, din punctul nostru de vedere, nu este unul pro-european. Respectiv, noi ca și partid din Uniunea Europeană, dintr-o țară membră a Uniunii Europene, o țară membră NATO nu putem să ne asociem cu o persoană care are o reputație de o persoană care simpatizează regimul lui Putin, care susține și argumentează războiul din Ucraina”, explică Iurie Ciocan, preșdintele PSD România în Republica Moldova.
Nici Valeriu Pleșca și nici nici Ion Sula nu au comentat deocamdată declarațiile lui Iurie Ciocan.
Valeriu Pleșca, candidatul Partidului Social Democrat European la alegerile prezidențiale, ar avea legături cu patriarul Rusiei Kirill, unul dintre susținătorii războiului Rusiei contra Ucrainei.
Fost ministru al Apărării din timpul guvernării comuniste a sprijinit financiar în 2018 editarea în limba română a cărții lui Kirill, ,,Gânduri, cugetări, raționamente”. Acum, Valeriu Pleșca, care afirmă că este un susținător al parcursului european al țării, declară că a făcut asta înainte de război deoarece este un om credincios.
În prefața cărții este notat că Valeriu Pleșca ,,a preluat inițiativa de a edita lucrarea” patriarhului Kirill, iar ,,cartea a văzut lumina tiparului cu susținerea financiară” a acestuia.
Și Episcopul de Bălți și Fălești Marchel, care se declară un susținător al extinderii influenței ruse în țara noastră, a contribuit la editarea cărții în care este menționat că „o contribuție substanțială la traducerea acestui volum, îndeosebi a termenilor religioși-ortodocși, a avut-o Preasfințitul Marchel”.
Contactat telefonic liderul PSDE, Ion Sula, a refuzat să ofere un comentariu din motiv că nu cunoaște acest aspect care-l vizează pe Valeriu Pleșca.
Desemnarea lui Valeriu Pleșca drept candidat la alegerile prezidențiale al PSDE a fost contestată de către vicepreședintele formațiunii Eremei Priseajniuc, care a reclamat faptul că Pleșca nu este membru de partid, iar candidatura sa a fost desemnată netransparent.