Fermierii au ieșit nemulțumiți de la întrevederea cu premierul Dorin Recean. Ce soluții propun

Fermierii au ieșit nemulțumiți de la ședința cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea. Ei insistă pe necesitatea declarării stării de urgență în domeniul agricol, însă se pare că decizia se lasă așteptată.

 

„Prima soluție este declararea stării de urgență pentru a opri toate executările din partea tuturor celor implicatii. Ulterior, Guvernul să vină cu soluții financiare. Dacă nu declarăm stare de urgență în țară, nu avem șansa să primim ajutor financiar din partea instituțiilor internaționale”, a spus directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău.

Fermierii mai spun că cei 100 de milioane de lei alocați suplimentar fondului de subvenționare nu sunt suficienți.

„Guvernul a venit cu soluția de 100 de milioane de lei. Această soluție nu va avea niciun efect consistent de a opri executările, calcularea penalităților, iar banii vor merge în buzunarele executorilor judecătorești, dar nu la achitarea datoriilor”, a mai spus Bădărău.

„100 de milioane asta sunt bani pentru presă, ca să fie clar. Asta sunt bani care să arunce la populație și să spună că noi iar le-am dat 100 de miloane. Ca să fie clar, în raionul Cahul avem pierderi de 135 de milioane doar la cultura de grâu”, a spus unul din agricultorii veniți la întrevedere.
Reprezentanții Guvernului nu au venit deocamdată cu o declarație în urma întrevederii.

Reprezentanții sectorului agricol au fost invitați  la Guvern după ce mai mulți fermieri s-au plâns că terenurile lor sunt grav afectate de secetă.  Agricultorii au solicitat instituirea situației excepționale în agricultură, menționând că fermierii din raioanele de sud ale țării au suferit pierderi colosale și că au nevoie de sprijinul statului. Ei au solicitat o întrevedere cu președintelui Maia Sandu și președintelui Parlamentului Igor Grosu.

Conform datelor prezentate de agricultori, în 2022 au fost afectate de secetă peste 27 de mii de hectare de culturi, în 2023 peste 16 mii de hectare, iar în 2024 peste 19 mii de hectare de culturi din prima grupă, iar informațiile în ceea ce privește a doua grupă încă nu au fost colectate. În total, în acești 3 ani, suma prejudiciilor a ajuns la aproape 700 de milioane de lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA