Servicii stomatologice gratuite pentru copiii de la sate. Vezi de când vor fi prestate

Serviciile stomatologice gratuite pentru copii din zonele rurale vor fi reluate începând cu 2 septembrie. Echipele mobile de stomatologi vor acoperi, în perioada septembrie-decembrie a acestui an, raioanele Cantemir, Leova, Cimișlia și Hâncești.

Serviciile sunt finanțate din fondul pentru măsuri de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

”Ne dorim ca un număr cât mai mare de copii, indiferent de locul de trai, să aibă acces la îngrijiri stomatologice de calitate. Contribuim astfel la prevenirea problemelor dentare și promovăm sănătatea orală de la o vârstă fragedă”, a declarat Anna Ciorici, specialistă coordonatoare din cadrul Direcției asigurări în sănătate a CNAM, transmite știri.md.

De la începutul anului, aproximativ 6.300 de copii din diferite localități rurale ale Republicii Moldova au beneficiat gratuit de servicii stomatologice, cu o valoare totală de aproape 2.627.000 de lei. Echipele mobile de medici specialiști au vizitat 60 de localități din raioanele Strășeni, Criuleni, Căușeni, Nisporeni, Dubăsari și Cahul.

Pentru prestarea acestor servicii de către echipele mobile, fondul măsurilor de profilaxie pentru anul 2024 a alocat peste cinci milioane de lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA