Sursa: facebook.com/bloculimpreuna.md

Dinu Plîngău, despre decizia anunțată de Igor Munteanu: ,,E o frustrare personală”

După ce Igor Munteanu a anunțat că nu îl va susține pe Octavian Țîcu la alegerile prezidențiale, liderii celorlalte partide care fac parte din Blocul ,,Împreună” au spus că aceasta nu reflectă opinia partidelor pe care le conduc. Dinu Plîngău a declarat pentru info1.md că aceasta este ,,o frustrare personală” a domnului Igor Munteanu, iar Ștefan Gligor a spus pentru info1.md că Igor Munteanu nu își respectă obligațiile asumate anterior.

,,Noi am agreat de comun acord, modalitatea de selectarea a candidatului din partea blocului la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Acest exercițiu a avut loc prin cel mai democratic mod posibil – prin alegeri. Alegeri secrete în două tururi la care au participat membrii delegați din partea tuturor celor patru formațiuni politice. În rezultatul votului Octavian Țîcu a acumulat cele mai multe voturi din partea membrilor celor patru formațiuni politice care au votat secret. În rezultatul acestui vot, cel mai probabil domnul Munteanu s-a supărat că nu s-a calificat, a acumulat cele mai puține voturi, și la prima etapă calific această declarație a domnului Munteanu drept o frustrare personală că nu a fost votat de toate partidele care fac parte din Blocul ,,Împreună””, a spus Dinu Plîngău.

La rândul său, președintele partidului Schimbării, Ștefan Gligor, de asemenea califică acuzațiile lui Igor Munteanu drept supărări personale.

,,Igor Munteanu a pierdut în turul I alegerile și în turul II a votat unanim cu partidul său în susținerea domnului Țîcu. Domnul Munteanu încalcă obligațiile asumate și își contrazice propriul vot. Respectiv, comportamentul domnului Munteanu este unul mincinos, derizoriu și îmi pare rău că a coborât la așa nivel jos”, a declarat Ștefan Gligor.

Amintim că, vineri, CUB a anunțat că își retrage sprijinul politic pentru candidatul desemnat de  blocul „Împreună” la funcția de președinte al țării, Octavian Țîcu. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii Igor Munteanu, care a reclamat „șantaj” și „decizii impuse din afara blocului”

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA