Gheorghe Cotorobai rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Orhei, în urma demersului procurorilor. S-a întâmplat în cadrul ședinței preliminare în dosarul în care Cotorobai este învinuit de omorul Anei-Maria, tânăra însărcinată din Orhei.
„În cadrul ședinței de judecată preliminare, a fost prelungită măsura preventivă, arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile în privința inculpatului. S-au pus în discuție cererile și demersurile participanților la proces. Totodată, avocatul inculpatului a solicitat instanței acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea listei probelor apărării”, a spus Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale.
Următoarea ședință de judecată va avea loc în data de 16 august.
CITEȘTE ȘI: Prima ședință de judecată în cazul omorului fetei din Orhei. Gheorghe Cotorobai, în fața magistraților