Geniștii Armatei Naționale au lichidat, pe parcursul lunii iulie, 45 de obiecte explozive și 500 de cartușe pe întreg teritoriul țării. Astfel, în perioada respectivă, aceștia au executat 15 misiuni de deminare în localitățile din raioanele Ștefan Vodă, Anenii Noi, Nisporeni, Hîncești, Cantemir, Ungheni, Orhei și Florești, dar și municipiul Chișinău.
Potrivit ofițerului superior din cadrul Serviciului Geniu, maior Ivan Cornegruța, una dintre cele mai periculoase intervenții a avut loc în localitatea Cioburciu, raionul Ștefan Vodă, unde echipa Batalionului geniu, condusă de maior Gheorghe Rotari, a identificat și neutralizat patru proiectile de artilerie, o bombă de aruncător, șase grenade de mână, nouă focoase și 400 de cartușe, toate rămase în sol din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Obiectele explozive au fost depistate de locuitori pe un teren arabil din preajma satului.
Ministerul Apărării anunță că în cazul în care oamenii depistează un obiect exploziv să anunțe primăria sau poliția, să marcheze locul depistării obiectului exploziv și să nu atingă munițiile cu mâna sau cu alte obiecte.
De la începutul anului, geniștii militari au îndeplinit 86 de misiuni de deminare, în urma cărora au distrus 135 de obiecte explozive de diferite tipuri și 505 cartușe.