Studenții care își fac studiile în domeniul energiei vor primi 150 de burse în valoare de o mie de euro, în cadrul unui program implementat în premieră în țara noastră.
O condiție pe care trebuie să o întrunească cei care vor aplica la acest program este cunoașterea limbii engleze.
„O oportunitate unică pentru studenții moldoveni, care își fac studiile în domeniul energiei. Aceștia vor primi burse în valoare de o mie de euro, studiile vor dura un an și vor avea loc online, iar la cursuri sunt așteptați cei pasionați în știință, tehnologie, inginerie, matematică sau așa zisele științe STEM. Și vorbitorii de limba engleză, persoanele care vorbesc engleza fluent. În scurt timp ministerul energiei va anunța concursul pentru aceste burse”, a explicat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Potrivit autorităților, diploma obținută în urma acestor cursuri din domeniul energiei va fi acredidată internațional.