Lacul din Sărata Galbenă, raionul Hîncești, secat de mai bine de 10 ani, va fi readus la viață. Asta promite ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, care a întreprins o vizită la fața locului pentru a lua cunoștință de desfășurarea lucrărilor.
„Au loc lucrări de decolmatare a unui lac, care cândva era mândria localității. Acesta are o suprafață de circa 12 hectare. După anul 2010, iazul a secat. Nu a fost curățat, iar apa a dispărut. Primarul localității, Mihai Lozovoi, a aplicat la Fondul de mediu cu proiectul de decolmatare și a câștigat o finanțare de 15 milioane de lei, cu contribuția proprie a Primăriei de 10%”, a spus Lazarencu.
Prin urmare, resursele financiare vor fi alocate din Fondul de Mediu pentru curățarea și restaurarea lacului, dar și pentru amenajarea unui parc în zona adiacentă, a mai adăugat ministrul Mediului.
Totodată, demnitarul a venit cu un mesaj de îndemn și către alți primari să aplice la proiectele Fondului pentru a obține resursele necesare în vederea remedierii situațiilor degrandante în domeniului Mediului.
„Încurajăm și alți primari să elaboreze proiecte tehnice pentru decolmatarea râurilor și să depună dosarele la următorul apel de finanțare din cadrul Fondului de Mediu Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului”, a menționat Sergiu Lazarencu.