Cine e personajul misterios de la deschiderea Jocurilor Olimpice, dar și cum a fost descrisă ceremonia de inaugurare

Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au debutat oficial vineri seara, 26 iulie, cu o ceremonie de deschidere spectaculoasă, și a fost prima festivitate din istorie desfăşurată în afara unui stadion. Diverse momente artistice au fost puse în scenă în timpul defilării delegațiilor pe fluviul Sena, iar publicul s-a delectat cu momente muzicale oferite de Lady Gaga, Aya Nakamura și, la final, de Celine Dion, scrie libertatea.ro.

Judocanul francez Teddy Riner și sprintera Marie-José Pérec, de trei ori medaliată cu aur olimpic, au aprins vasul olimpic. De el era ataşat un balon cu aer cald, înalt de 30 de metri. O aluzie la primul zbor al unui balon alimentat cu hidrogen, care a avut loc la Tuileries în 1783.

Organizatorii ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris au venit cu un personaj surpriză care și-a făcut apariția în mai multe momente ale festivităților, purtând torța olimpică și provocând confuzii inclusiv în rândul comentatorilor sportivi.

„E Quasimodo”, a spus la prima apariție a personajului comentatorul Eurosport România, înainte de a adăuga mai târziu că probabil doar organizatorul-șef al ceremoniei știe cine este personajul misterios, scrie Hotnews.

Însă foarte probabil puțini sunt comentatorii sportivi care să își fi dat seama despre ce personaj este vorba. Internauții au identificat însă imediat referința la franciza de jocuri video Assassin’s Creed dezvoltată de studioul francez Ubisoft.

De altfel, indicii în acest sens au fost presărate de organizatori în mai multe momente cheie ale ceremoniei. Ziarul francez Le Figaro a confirmat rapid speculațiile apărute pe rețelele de socializare.

Asasinul din „Assassin’s Creed”, apariție surpriză la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris

În presa franceză au apărut de mai multe zile zvonuri că Assassin’s Creed va face parte din ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, însă organizatorii nu le-au confirmat.

Le Figaro notează că personajul misterios ce a apărut în mai multe momente ale festivităților este inspirat direct de personajul principal din Assassin’s Creed: The Siege of Paris, al doilea DLC al jocului Assassin’s Creed: Valhalla.

The Siege of Paris a fost lansat pe 12 august 2021, fiind dezvoltat de filiala din Montreal a studioului francez Ubisoft.

Festivitatea de deschidere a JO de la Paris, care a costat peste 140 de milioane de euro, a promovat diversitatea. Ceremonia a generat diverse perspective în presa internațională, iar jurnaliștii au descris în mod diferit evenimentul grandios.

Presa britanică a fost cea mai critică faţă de spectacolul de vineri seară, derulat pe fluviul Sena, ironizându-i totodată pe francezi din cauza ploii care s-a abătut asupra Parisului în cel mai nepotrivit moment.

„Wet a mistake!” ( O greșeală umedă) apare în cotidianul Daily Mail, care face un joc de cuvinte, înainte de a preciza: „Ce dezastru, ceremonia de deschidere se transformă în haos: ploaia acoperă muzica, sportivii şi oaspeţii din Regat sunt nevoiţi să poarte pelerine, iar spectatorii să se adăpostească… în timp ce furtunile lovesc evenimentul adesea bizar”.

În schimb, pentru redacția The Sun, spectacolul din capitala Franţei a fost „Seine-sational” (un joc de cuvinte de la „sensational”, original în engleză, care înseamnă senzațional).

„Istoria este pe cale să se scrie cu această ceremonie magnifică, ce are loc pe Sena mai degrabă decât pe un stadion”, subliniază tabloidul englez.

„Jocurile Olimpice au început într-un Paris îmbibat de ploaie, cu o ceremonie de deschidere plină de stele şi o paradă uimitoare a bărcilor sportivilor. Peste un miliard de oameni din întreaga lume au urmărit extravaganţa care este în valoare de 120 de milioane de lire sterline timp de patru ore,  și a fost încheiată de cântăreaţa emblematică Celine Dion”, scrie The Sun.

De cealaltă parte a Atlanticului, CNN a vorbit despre un „spectacol ameţitor” şi o „ceremonie orbitoare”.

„Nici ploaia torenţială nu a stricat spectacolul epic”, subliniază americanii.

În Germania, cotidianul popular Bild a regretat că „mulţi spectatori au părăsit o sărbătoare pompoasă” şi au fugit să se adăpostească. „Dar ploaia este mai puternică. La un moment dat, unii dintre sportivii de pe puntea ambarcaţiunii germane au devenit şi ei prea uzi şi inconfortabili. Cinci dintre ei au părăsit puntea superioară şi au coborât într-o zonă mai uscată pentru a se încălzi. Dar asta nu a fost pe placul securităţii care se afla pe navă”, adaugă Bild.

Ziarul spaniol Marca a apreciat pur şi simplu că organizatorii francezi au oferit „cea mai frumoasă ceremonie din istorie”, cu imaginea vasului olimpic care zboară spre cer, după ce a fost aprins de Marie-Jose Perec şi Teddy Riner.

Marca a acordat, totodată, titlul onorific de „cea mai festivă barcă” celei în care s-a aflat delegaţia Spaniei şi a evidențiat participarea tenismanului spaniol Rafael Nadal la ultimele momente ale ceremoniei, când a primit torţa din mâinile legendarului fotbalist francez Zinedine Zidane, înainte de a o transmite mai departe, după o călătorie la bordul unei bărci în care s-a aflat şi Nadia Comăneci

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA