Accident rutier
Accident rutier

Accident grav pe traseul Chișinău – Orhei. O femeie, transportată la spital

O persoană a ajuns la spital cu traumatisme, în rezultatul unui accident rutier produs pe traseul Chișinău-Orhei-Bălți. Impactul a avut loc joi, 25 iulie, în jurul orei 18:40.

Informația a fost confirmată pentru info1.md de către ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.

Potrivit sursei, o șoferiță de 52 de ani, aflată la volanul unui automobil Lexus, în timp ce staționa pe acostament, a încercat să schimbe direcția de mers spre stânga pentru a efectua o manevră de întoarcere peste  linia continuă dublă.

În urma acestei manevre, a avut loc o tamponare laterală cu un automobil Opel Astra, condus regulamentar de un bărbat de 53 de ani, care se deplasa pe banda a doua în direcția orașului Orhei.

În rezultatul impactului, automobilul de model Opel s-a răsturnat. Șoferița din Lexus s-a ales cu răni și a fost preluată de ambulanță.

Șoferii au fost testați alcoolscopic, fiind stabilit că nici unul dintre aceștia nu era în stare de ebrietate.

Oamenii legii urmează să stabilească  toate circumstanțele în care sa- produs accidentul.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA