Liderii europeni, reuniți la la summitul CPE, și-au reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova

Mai mulți lideri europeni, prieteni ai țării noastre, s-au reunit la summitul Comunității Politice Europene  pentru a discuta despre cooperarea pentru o Moldovă pașnică și stabilă.

„Keir Starmer, prim-ministrul britanic, care este și gazda evenimentului, Președintele Franței, Emmanuel Macron, Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, și Președintele Consiliului European, Charles Michel, și-au reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova și au apreciat reformele pe care le implementăm”, a scris președintele Maia Sandu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Șefa statului a reiterat că cei prezenți la eveniment s-au angajat să continue munca comună pentru crearea unei Moldove mai puternice.
„Pentru a menține pacea și, în acest climat de siguranță, să dezvoltăm economia și să îmbunătățim condițiile de viață ale cetățenilor noștri”, a menționat Maia Sandu.
Președintele țării efectuează în perioada 17-18 iulie o vizită de lucru în Marea Britanie, unde participă la Summitul Comunității Politice Europene, găzduit de prim-ministrul britanic, Keir Starmer.

Lucrările Summitului includ grupuri de lucru pe subiecte precum apărarea democrației, migrație, energia și conectivitatea.

Vineri, 19 iulie, Maia Sandu va merge în Irlanda.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA