Decretul prin care Stoianoglo a fost eliberat din funcția de șef al PG, legal

Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a fost demis legal de președintele Maia Sandu. Asta a constatat Curtea Constituțională în urma examinării unei sesizări depuse de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care au solicitat verificarea constituționalității decretului emis de șefa statului.

„Curtea constată că Preşedintele Republicii Moldova la emiterea acestui Decret și-a exercitat prerogativele constituţionale”, se arată în decizia CC.

Astfel, Înalte Curte a declarat inadmisibilă sesizarea pentru controlul constituționalității decretului președintelui Republicii Moldova din 26 septembrie 2023, depusă de Diana Caraman, Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Nicolai Rusol și Constantin Starîș, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Alexandr Stoianoglo a deținut funcția de procuror general al Republicii Moldova din noiembrie 2019 și a fost suspendat din funcție în octombrie 2021, când pe numele său au fost pornite mai multe cauze penale, pe care el le-a calificat ilegale.

Decretul prin care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din funcție a fost semnat de Maia Sandu în data de 26 septembrie 2023.

 

CITEȘTE ȘI: Avocatul lui Stoianoglo: Instanțele vor fi obligate să anuleze decretul prezidențial de demitere a fostului șef PG

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA