Peste 230.000 țigări de trei mărci moldovenești contrafăcute în Ucraina și aproape 300 litri de alcool etilic de contrabandă, destinat vânzării în România, au fost desscoperite ]intr-o locuință din Chișinău. Captura a fost ridicată de ofițerii Serviciului Vamal sub conducerea PCCOCS.
Potrivit Serviciului Vamal, bunurile au fost ridicate în rezultatul perchezițiilor la domiciliul din Chișinău și în automobilele unui bărbat de 60 de ani.
„Suplimentar, pentru cercetare au fost ridicate și telefoane mobile, precum și un automobil folosit la transportarea țigărilor și alcoolului de contrabandă”, precizează Serviciul Vamal.
Potrivit oamenilor legii, schema de contrabandă presupunea transportarea mărfurilor în spații adaptate din caroseria microbuzelor de curse internaționale. Iar pentru ca să-și camufleze faptele de contrabandă, oficial acesta declara că transportă pietriș, nisip, cărbune sau cereale.
Suspectul nu este la prima abatere, susțin oamenii legii.
Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani alte două dosare în care acesta este învinuit.
„Primul, trimis în judecată în primăvara lui 2023, ține de transportarea a peste 40.000 de țigări în 2020, faptă pentru care riscă o amendă de până la 92.500 lei. La baza celui de-al doilea dosar trimis în judecată a fost o captură de 6.500 țigări contrafăcute cu marca unei companii de renume”, comuncă sursa.
Astfel, bărbatul riscă o amendă de până la 300.000 lei sau pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 5 ani.