Start alegeri europarlamentare. Primul stat în care se votează noii membri ai Parlamentului European

Primii cetățeni ai Uniunii Europene care își aleg deputații din Legislativul comunitar sunt olandezii, care sunt așteptați la urne începând de joi dimineață, în timp ce majoritatea stator membre organizează scrutinul duminică. Prima estimare a componenței noului Parlament European va fi publicată duminică, după 21:00, ora României.

Aproximativ 373 de milioane de cetățeni ai blocului comunitar sunt așteptați la alegerile europarlamentare, pentru a vota 720 de reprezentanți în Parlamentul European.

România, cu 33 de mandate, se află pe locul șase în UE, cele mai multe scaune de europarlamentar deținute de un stat membru fiind 96, iar cele mai puține, 6.

Cetățenii moldoveni care dețin cetățenie română își vor putea exprima votul în Republica Moldova în data de 9 iunie. În 39 de localități din țara noastră, autoritățile române vor deschide 52 de secții de votare, dintre care 13 vor fi dislocate în Chișinău.

Votarea va începe duminică la ora 07:00 și se va încheia la ora 22:00. Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot, vor putea vota până la ora 23:59.

Olanda este prima țară din UE care va vota la alegerile europarlamentare 2024, în 6 iunie, fiind urmată de Irlanda, unde votul are loc vineri 7 iunie, și de Letonia, Malta și Slovacia, unde se va vota sâmbătă 8 iunie, scrie gandul.ro.

În două state membre, alegerile au loc în două zile, respectiv în Cehia, unde urnele vor fi deschise vineri și sâmbătă, și în Italia, unde se va vota sâmbătă și duminică.

Celelalte 20 de țări ale Uniunii Europene vor organiza alegerile europarlamentare 2024 duminică 9 iunie: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.

Parlamentul este singura instituție europeană aleasă direct de cetățeni pentru a-i reprezinta pe cei aproape 450 de milioane de cetățeni din cele 27 de state membre UE.

Parlamentarii europeni aprobă bugetul UE și supraveghează cheltuirea acestuia, aleg președintele Comisiei Europene, aripa executivă a blocului comunitar, numesc comisarii și îi pot trage la răspundere.

Vârsta de vot pentru alegerile europarlamentare este stabilită de legislația fiecărui stat. În România, ca în majoritatea statelor membre, se votează începând de la 18 ani. Excepție fac Grecia, unde se poate vota de la 17 ani, Austria, Belgia, Germania și Malta, unde pot merge la urne toate persoanele care au împlinit 16 ani.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA