Escrocheria cu „ruda implicată în accident” ar fi provocat prejudicii de un milion de lei. Procuratura Bălți a conexat cinci cauze penale, iar escrocheriile ar fi fost comise în perioada 09 – 20 mai.
Mai exact, un grup de persoane a indus în eroare părțile vătămate, pretinzând că rudele acestora sunt implicate în accidente rutiere cu urmări grave.
Sub pretextul necesității de bani pentru intervenții chirurgicale sau servicii juridice, au convins victimele să le transmită sumele solicitate, variind între 100.000 lei și 382.000 lei.
Suma totală a prejudiciului cauzat prin infracțiune constituie circa 1 milion de lei.
Oamenii legii au identificat două persoane, rolul cărora era să se întâlnească cu părțile vătămate și să primească banii solicitați prin escrocherie.
Suspecții au fost reținuți și sunt cercetați în stare de arest.