Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat că nouă persoane au fost arestate recent în Polonia. Acestea sunt suspectate de acte de sabotaj în folosul serviciilor de informaţii ruse, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Avem în prezent nouă suspecţi arestaţi, puşi sub acuzare, care au fost direct implicaţi în numele serviciilor ruse în acte de sabotaj în Polonia. Este vorba atât de cetăţeni ucraineni, belaruşi, cât şi de (cetăţeni) polonezi”, a declarat Tusk într-un interviu la televiziunea privată TVN24.
Potrivit lui Tusk, sabotajele serviciilor de informaţii ruse vizează în prezent nu doar Polonia, ci şi Lituania, Letonia şi în cele din urmă Suedia. O anchetă internaţională este în curs, a precizat el.
Printre exemplele citate, el a evocat o tentativă de incendiere a unei fabrici de vopsele la Wroclaw, în vestul Poloniei, sau incendierea unui magazin Ikea în Lituania.
La mijlocul lunii mai, Tusk a anunţat întărirea serviciilor de informaţii poloneze în urma activităţilor Moscovei menite să destabilizeze situaţia în Polonia, informând despre o sumă de 100 de milioane de zloţi (23,5 milioane de euro) destinată serviciilor de contraspionaj civil şi militar. El a mai informat atunci că mai multe acte de sabotaj au fost dejucate, „datorită vigilenţei serviciilor noastre şi aliaţilor noştri”, scrie Digi24.
În timpul ultimelor săptămâni, Varşovia a anunţat arestarea unui bărbat suspectat că ajuta serviciile de informaţii ruse să pregătească un potenţial atentat împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. De la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, Varşovia este un susţinător necondiţionat al Kievului şi principala ţară de tranzit pentru armamentul occidental care îi este livrat.