Cazuri de agresare a recenzorilor, raportate de BNS. Oleg Cara, despre incidentele înregistrate în timpul recenzării

Agresați de câini, dar și de oameni. Personalul de recensământ se confruntă cu situații neplăcute atunci când vizitează cetățenii la domiciliu pentru colectarea datelor incluse în chestionare. Despre aceasta a informat Oleg Cara, directorul general al Biroului Național de Statistică.

„Au fost înregistrate acte de agresare verbală și/sau fizică a recenzorilor, prin manifestare de comportament violent din partea unor persoane. Nu sunt frecvente, au fost înregistrate până în prezent circa 20 de asemenea cazuri. Recenzorii, în special cei de vârstă mai tânără, sunt tratați în mai multe cazuri cu lipsă de respect din partea unor persoane. Aceste incidente nu fac față nimănui, cu atât mai mult într-o societate precum Republica Moldova, o societate democratică”. (…) De asemenea sunt câteva cazuri înregistrate, unele persoane fiind agresate de câini. Din fericire, recenzorii nu au fost afectați grav”,  a spus Oleg Cara.

Oficialul susține că, în fiecare caz, personalul de recensământ apelează fie la 112, fie la alte canale pentru a solicita suportul organelor competente în vederea soluționării problemelor care intervin.

Oleg Cara susține că au fost raportate și situații de obstrucționare a activității de recenzare.

„Fie prin intimidări, prin filmări ilicite, în unele cazuri efectuate pe ascuns. Aceste fapte nu se încadrează în careva limite. Prin aceasta se încalcă și dreptul respondentului la oferirea informației în condiții de maximă discreție.  Interviul se realizează în așa mod, încât doar respondentul și doar recenzorul să fie de față în procesul de intrevievare pentru a a sigura confidențialitatea datelor. Și nimeni nu este în drept să obstrucționeze, să împiedice acest proces”, a subliniat acesta.

Directorul BNS menționează că fiecare caz este analizat minuțios. În cazul în care este necesară implicarea organelor competente, sunt sesizate organele respective pentru a interveni și a asigura securitatea persoanelor de recensământ.

„Este necesară clarificarea situației, inclusiv dacă vizează presupuse abateri de la comportamentul recenzorului față de intervievat sau sunt atestate încălcări pe care le semnalează respondentul – fiecare caz este analizat pentru a clarifica situația”, afirmă Olega Cara.

Totodată, BNS a înregistrat tentative de provocare și denigrare a procesului de recensământ, prin răspândirea falsurilor, dar și prin refuzul de a oferi răspunsuri la chestionarele propuse. În context, Oleg Cara a subliniat că persoanele vor fi sancționate în conformitate cu legea.

„Îndemnăm populația să dea dovadă de vigilență în alegerea surselor de informare sigure, de încredere, iar întrebările care apar să fie adresate instituțiilor responsabile, în special Biroului Național de Statistică (…)  În cazul refuzului de a a participa la recensămant, BNS va fi nevoit sa recurgă la măsuri prevăzute de lege, inslusiv la aplicarea prevederilor Codului Contravențional , în special art.330, care prevede sanționarea, aplicarea amenzii până la 2500 de lei”, a precizat directorul BNS.

CITEȘTE ȘI: Recensământul Populației și Locuințelor: Peste 1, 5 mln persoane, recenzate până în prezent

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA