Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au alocat 3,3 milioane de lei, din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru înlăturarea consecințelor pagubelor provocate de ploile și rafalele de vânt din 25 iulie.
Primăriei comunei Sărata Galbenă, raionul Hîncești, îi vor fi distribuite 2,4 milioane de lei. Mijloacele financiare sunt destinate reparației capitale a acoperișului grădiniței din localitate.
Alte 197 mii de lei au fost alocate Primăriei satului Temeleuți, raionul Florești, pentru reconstrucția acoperișului deteriorat al galeriei gimnaziului.
Totodată, CSE anunță că 660 de mii de lei vor fi distribuite Primăriei satului Ciripcău, raionul Florești, pentru reconstrucția acoperișului deteriorat al cantinei gimnaziului.
Menționăm că în urma precipitațiilor puternice produse în perioada 25-26 iulie curent, conform datelor prezentate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ploile torențiale cu rafale de vânt puternic au provocat mai multe prejudicii în regiunea de nord a țării, în special în raioanele Edineț, Soroca, Dondușeni, Râșcani și Drochia. Atunci au fost deteriorate acoperișurile a zeci de case de locuit și edificii, au fost afectate rețelele electrice și au fost distruse sute de hectare de livezi și terenuri cu culturi agricole.