Sursa: facebook.com/mfa.gov.md

Polonia dorește modernizarea armatei Republicii Moldova. La Chișinău au avut loc consultări politico-militare

Cooperarea în domeniul apărării între Republica Moldova și Polonia se va consolida. Mesajul a fost transmis în cadrul primei runde de consultări politico-militare între Republica Moldova și Republica Polonă.

La eveniment au participat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, împreună cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, iar delegația polonă a fost condusă de către secretarul de stat al ministerului afacerilor externe, Robert Kupiecki și secretarul de stat al ministerului apărării naționale, Paweł Zalewski.

„În contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, am evidențiat interesul comun al Republicii Moldova și al Poloniei pentru restabilirea ordinii internaționale bazate pe reguli și norme – principiile Cartei ONU, respectarea suveranității și integrității teritoriale ale tuturor statelor”, a declarat Mihai Popșoi.

Ministrul a menționat că în cadrul discuțiilor a fost abordată existența riscurilor la adresa securității Republicii Moldova, s-au menționat eforturile instituțiilor naționale în combaterea amenințărilor hibride și a dezinformării. De asemenea, Popșoi a reiterat interesul Republicii Moldova de a spori cooperarea cu Polonia în vederea consolidării capacităților de reziliență și securitate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA