Cel puțin 48 de oameni au murit și alţi 30 au fost răniţi, după ce o porțiune de autostradă s-a prăbușit într-o provincie din sudul ţării. Motivul prăbușirii ar fi ploile abundente din ultima perioadă.
Autorităţile chineze au rectificat în creştere în ultimele ore, la cel puţin 48 de morţi şi 30 de răniţi, bilanţul victimelor după prăbuşirea, miercuri, a unei secţiuni a unei autostrăzi din provincia Guangdong, din sudul Chinei.
Accidentul s-a produs marţi la ora locală 02:10, afectând o suprafaţă de aproximativ 184,3 metri pătraţi pe o porţiune de 17,9 metri lungime a Autostrăzii Meizhou-Dabu, unde au rămas blocate 24 de vehicule. Surparea nu a implicat vehicule mari şi nici transportul de substanţe chimice periculoase, potrivit oficialilor locali.
500 de salvatori au fost trimiși la fața locului și au reușit să salveze 30 de persoane, care au fost transportate la spital.