VIDEO FOTO Dezastru ecologic în Capitală: Pe suprafața lacului din parcul „La Izvor” plutesc pești morți

Dezastru ecologic în Capitală. Pe suprafața lacului din parcul „La Izvor”, situat în sectorul  Buiucani al orașului,  plutesc pești morți. Cadavre ale viețuitoarelor acvatice au fost observate și pe malul bazinului.

Malul de pe marginea străzii Caleaa Ieșilor este plin de pești morți. Sunt mulți pești morți în apă, iar mirosul este neplăcut lângă lac. Tabloul este înfiorător”, a descris un trecător imaginile surprinse în zonă și postate pe rețelele de socializare.

Autoritățile de mediu s-au autosesizat cu privire la situația creată, a confirmat pentru info1.md șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), Ion Bulmaga. Specialiștii susțin că apa nu este poluată și că decesul peștilor a fost provocat de insuficiență de oxigen sau de unele bacterii.

Lacul dat se află în gestiunea întreprinderii Municipale „Spații Verzi”. Doar o specie de pești – fitofagul – a murit, cel care e mai sensibil la oricare fenomen: fie că e vorba de insuficiență de oxigen, fie că e afectat de careva bacterii. „Spații Verzi” urmează să se adreseze la Centrul de Sănătate Publică, iar Centrul de Sănătate Publică – să facă analize, să vadă care este pricina de bază a decesului peștilor. Nu a fost depistată, la moment, poluarea lacului. Scurgeri nu au fost depistate. Nici temperatura apei nu poate cauza moartea peștilor. Pot fi careva bacterii care ar fi afectat căile respiratorii – branhiile. Nu pot spune cu precizie cantitatea de pește colectat pentru moment. Gestionarul „Spații Verzi” urmează să facă analizele necesare și să întreprindă careva măsuri”, au comunicat responsabilii de la IPM.

La fața locului au intervenit și angajații de la „Spații Verzi” pentru a aduna peștele. Aceștia afirmă că în fiecare an colectează tone de pești morți.


Totodată, Tudor Gîrbu, directorul ÎM „Spații Verzi”  a comunicat pentru ONE TV că fenomenul e cauzat de substanțele toxice care ajung în râul Bîc sau de deșeurile care nimeresc în apele lacului.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA