Percheziții matinale pe câteva adrese din municipiul Chişinău şi raioanele de Nord ale țării. Ofițerii CNA și procurorii au efectuat acțiunile în dosarul de însuşire a terenurilor din strada Podgorenilor, municipiul Chișinău.
Potrivit oamenilor legii, terenul are suprafața totală de 7,9 ha și valorează mai bine de 10 milioane de lei.
Persoanele cercetate sunt foşti administratori de întreprinderi implicate în acţiunile ilegale, care ulterior au fost reînregistrate pe persoane interpuse cu domiciliul în regiunea transnistreană.
În perioada anilor 2013-2014, un grup de persoane, acționând de comun acord cu persoane publice din cadrul Primăriei mun. Chișinău și OCT Cadastru, urmărind scopul dobândiri ilicite a bunurilor cu statut de proprietate publică, au utilizat o hotărâre judecătorească care conţinea date vădit false.
În baza acestei pretinse hotărâri judecătorești, a fost recunoscută valabilitatea unor contracte de vânzare-cumpărare presupus încheiate între Primăria mun. Chișinău cu o societate înregistrată într-o zonă off-shore, dar și cu alte companii din ţară.
„Această hotărâre a fost utilizată la însuşirea terenurilor cu suprafața totală de 7,9 ha care au fost transmise anterior în folosința Societății pe Acțiuni ,,CZOM”, redenumită ulterior în SA ”SUCCIN””, comunică Centrul Național Anticorupție.
În rezultatul perchezițiiilor, au fost ridicate obiecte și documente relevante cauzei penale.
Amintim, că acum o lună, ofiţerii CNA au mai efectuat acţiuni de urmărire penală pe cazul de însuşire a terenurilor din mun. Chişinău, în cadrul cărora au fost reţinute 4 persoane implicate în acţiunile ilegale.