Un bărbat din Basarabeasca, condamnat pentru migrație ilegală. Cum și-a motivat fapta

Un bărbat din Basarabeasca a fost condamnat pentru migrație ilegală. Acesta a fost învinuit că urma să întâlnească patru ucraineni la hotar, care au intrat în Moldova ilegal. Aceștia au fost ajutați, în martie 2022, să ocolească punctul de trecere a frontierei de către alți membri ai grupului infracțional. Totuși, ei au fost „întâlniți” de angajații Poliției de Frontieră.

 

Bărbatul condamnat are 37 de ani. Acesta venise cu mașina să-i preia de la hotar pe cetățenii Ucrainei, în regiunea Taracliei. Acesta a declarat că ar fi acționat la sugestia soției sale aflate în Ucraina, cu scopul ca „să ajute refugiații”. Cu toate astea, bărbații urcaineni au declarat că au plătit membrilor grupului infracțional câte 1.700 de dolari pentru tranzitarea ilegală a Moldovei.

Judecătoria Cahul l-a condamnat pe învinuit la ispășirea pedepsei prin stabilirea unui termen de probațiune de 4 ani. Suplimentar, acesta va achita și contravaloarea mașinii folosite la tentativa de comitere a infracțiunii, de peste 30.000 lei. Totuși, procurorii PCCOCS, oficiul „Sud” vor contesta sentința la Curtea de Apel Cahul. Ei vor solicita condamnarea inculpatului la 5 ani de închisoare, cu executare reală.

Bărbatul a mai fost condamnat  pentru traversarea ilegală a frontierei, furt, precum și de două ori pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate avansată. Totuși, acesta nu a ispășit pedepse cu închisoarea, ci i-a fost doar aplicată amendă sau muncă neremunerată ori pedeapsa i-a fost suspendată. Mai mult decât atât, acum aceeași judecătorie examinează împotriva acestuia un alt dosar de viol în privința unui copil. Prin urmare, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) consideră necesară contestarea hotărârea Judecătoriei Cahul, în vederea aplicării cu pedeapsa cu închisoarea în privința acestuia.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA