Argentina a defilat în fața Boliviei, iar Brazilia s-a impus la limită în meciul cu Peru

Echipele Argentinei şi Braziliei au obţinut victorii în deplasare, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, zona Americii de Sud.

Fără vedeta Lionel Messi, menajat, campioana mondială a dispus cu Bolivia scor 3-0, în etapa a doua a preliminariilor, într-un meci disputat la altitudine, la La Paz (3.650 metri), scrie sport.ro.

Argentina s-a impus prin golurile marcate de Enzo Fernandez, Nicolas Tagliafico şi Nicolas Gonzalez.

Messi a jucat 12 meciuri într-o perioadă de 49 de zile, dintre care 11 pentru noul său club, Inter Miami, şi unul la echipa naţională.

Naţionala Braziliei a dispus de Peru cu scorul de 1-0, la Lima, unicul gol fiind reuşit de fundaşul Marquinhos, la un corner executat de Neymar.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA