Un fost deputat, bănuit de spălare de bani și îmbogățire ilicită. CNA a desfășurat percheziții

Un fost deputat este bănuit de spălare de bani, îmbogățire ilicită și fals în declarații. Ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au descins în această dimineață cu percheziții pe mai multe adrese din Chișinău și din afara municipiului în dosare în care sunt vizați un fost parlamentar și rudele acestuia.

Potrivit materialelor cauzei penale, fostul deputat ar fi obținut în  perioada exercitării funcției de demnitate publică, 2014 – 2019, o mărire substanțială a patrimoniului personal și cel al membrilor familiei sale care nu ar putea fi justificată în raport cu veniturile funcțiile deținute.

Printre proprietățile dobândite se enumeră bunuri mobile, imobile deținute inclusiv peste hotarele țării, iar pentru a-și ascunde dreptul de proprietate ar fi fost înregistrate pe rude și persoane interpuse.

În urma perchezițiilor din această dimineață, de la domiciliul deputatului au fost ridicate 400 de mii de lei și 80 de mii de euro, proveniența cărora urmează a fi stabilită. Persoana bănuită este cercetată în stare de libertate.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA