Caută
Close this search box.

Moldovagaz: Consumul de gaze naturale a scăzut în luna august

16,5 milioane de metri cubi de gaze naturale s-au consumat în luna august curent, cu 36,6 la sută mai puțin față de aceeși perioadă a anului trecut. Informația a fost oferită de „Moldovagaz”.

Potrivit furnizorului, până la sfârșitul lunii august, consumatorii casnici au achitat 98,7% din sumele facturate în 2023, ceea ce este cu 0,1% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici, ponderea transferurilor a fost de 97,4%, ceea ce este cu 2,3% mai puțin față de august 2022. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 94,8%, ceea ce este cu 5,1 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată,  536 unități de consum au fost deconecatte de la rețeaua de distribuție din cauza datoriilor care au ajuns la 3 milioane lei. În același timp, alți 380 de consumatori au fost obligați să achite preventiv, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale până în 31 august 2023 se ridică la 97,4%, și constituie 9,538 miliarde lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA