Între doi vecini, cetățeni moldoveni, aflați la Berlin s-a iscat un conflict, care a luat amploare astfel încât unul dintre ei a decis să se adreseze autorităților criminale, pentru a-l ajuta în „soluționarea” problemei.
Victima a fost chemată într-un parc din Berlin, unde s-au adunat peste 40 de persoane cu vârste cuprinse între 40 și 57 de ani, din diferite țări. În urma discuțiilor, s-a decis ca victima, un moldovean de 35 de ani, pentru a scăpa de șantajul grupului criminal trebuie să achite 5 mii de euro.
„Pentru a forța victima să plătească, bănuiții au folosit amenințări cu violență fizică și chiar cu moartea, iar acțiunile de șantaj au continuat și după ce victima s-a întors în Republica Moldova”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul General al Poliției.
Pe acest caz, la 21 martie, în municipiile Chișinău și Orhei au fost efectuate cinci percheziții. Au fost ridicate telefoane mobile, cuțite, bastoane, etc.
Totodată, doi suspecți de 46 și, respectiv, 56 de ani, originari din municipiile Orhei și Ungheni, au fost reținuți pentru 72 de ore, iar alții doi care ar fi participat la acțiunile de șantaj sunt anunțați în căutare.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în infracțiune.
Infracțiunea de șantaj se pedepsește închisoare de la 5 la 7 ani.