Veste bună pentru șoferi: Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Italia

Permisele de conducere eliberate de autoritățile din Republica Moldova vor fi recunoscute în Italia. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului cu Guvernul Republicii Italiene pentru recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere în scopul conversiunii, informează Ministerul Afacerilor Interne.

În condițiile în care permisele de conducere emise de cele două țări vor fi recunoscute reciproc, și traficul rutier va fi facilitat.

„Prevederile proiectului stabilesc componența delegației oficiale care va iniția și conduce tratativele între cele două părți în vederea încheierii Acordului. Acordul va consolida relațiile de cooperare între cele două țări în domeniul recunoașterii reciproce a permiselor de conducere și va facilita conversia acestora pentru titularii care își stabilesc reședința pe teritoriul celeilalte părți, fără a susține examene teoretice și practice, cu excepția unor situații speciale”, precizează reprezentanții MAI.

Reamintim că anterior Republica Moldova a semnat acorduri similare și cu alte țări, inclusiv Turcia, Israel.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA