Camere de supraveghere video, echipamente IT, ecrane LED, 10 automobile și alte echipamente au fost oferite Serviciului Vamal. Donația a fost oferită în cadrul a două proiecte finanțate de Uniunea Europeană.
Ceremonia de predare-primire a avut loc la sediul Serviciului Vamal, cu prezența lui Igor Talmazan, directorul Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, și Lars Johan Lönnback, șeful misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație în Moldova
„Aducem mulțumiri partenerilor noștri strategici și apreciem foarte mult asistența substanțială acordată pentru modernizarea Serviciului Vamal, prin intermediul acestei donații valoroase oferite în cadrul a 2 proiecte de asistență externă, finanțate de Uniunea Europeană, ceea ce va spori consolidarea capacităților de gestionare a fluxului migrațional, digitalizarea și simplificarea procedurilor vamale, dezvoltarea profesională a funcționarilor vamali, contracararea traficului transfrontalier ilicit și securizarea frontierelor”, a menționat directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan.
Echipamentele și serviciile donate includ modernizarea sistemului informațional central al Serviciului Vamal. Printre acestea se numără instalarea camerelor de supraveghere video și a software-ului necesar, ce permit funcționarea eficientă a sistemului de televiziune cu circuit închis și a recunoașterii automate a plăcuțelor de înmatriculare în cadrul noului sistem informațional Frontiera.
„Această donație a UE, în valoare de 1,3 milioane de euro, reflectă cooperarea noastră de lungă durată dintre UE și Republica Moldova în sprijinul controlului comun cu Ucraina. Este, de asemenea, expresia solidarității UE față de Republica Moldova și față de serviciile vamale, în circumstanțe excepționale, pe care le operați din februarie 2022„, a spus Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova
De asemenea, beneficiind de suport financiar din partea Uniunii Europene, Serviciul Vamal a primit zece autovehicule, destinare pentru a oferi o intervenție rapidă și eficientă în cazuri de urgență. În plus, s-au livrat camere de supraveghere, servere și echipamente IT, precum și panouri LED exterioare modulare pentru punctul de trecere a frontierei Sculeni, care a fost recent modernizat.
„Suntem ferm convinși că acest sprijin va consolida sistemele și arhitectura IT, precum și capacitățile de mobilitate și verificare ale Serviciului Vamal, va crește semnificativ disponibilitatea instrumentelor de analiză a riscurilor și va deschide noi căi pentru inițiative ulterioare de dezvoltare „, a comunicat Lars Johan Lönnback, șeful misiunii OIM Moldova.
Donația a fost realizată prin intermediul a două proiecte susținute financiar de Uniunea Europeană, respectiv: „EU-IOM Sprijinirea protecției, tranzitului, întoarcerii voluntare și informate și a reintegrării cetățenilor din Parteneriatul Estic și a resortisanților țărilor terțe afectați de conflictul din Ucraina” și „EU 4 Border Security”. Ambele proiecte au fost puse în aplicare de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) în Moldova.