Câte ”imunități” are Marina Tauber? Deputatul ar putea rămâne fără imunitate pentru a noua oară

Deputatul fostului Partid ”Șor” Marina Tauber este unul dintre parlamentarii cu cele mai multe imunități retrase. Dacă solicitarea procurorului general interimar Ion Munteanu va fi susținută de majoritatea parlamentară, atunci deputatului i-ar putea fi retrasă imunitatea pentru a noua oară.

Prima solicitare în acest sens a fost făcută în data de 16 septembrie 2019. Atunci, procurorul a precizat în solicitare că „Tauber, acționând în interesul grupului criminal condus de Ilan Șor a favorizat, împreună cu Reghina Apostolova, și ea deputat, fraudarea sistemului bancar”.

Au urmat patru cereri în anul 2022, care au vizat printre altele învinuirea de escrocherie şi spălare de bani.

Alte trei solicitări au fost făcute în 2023. A fost vorba despre faptul că Tauber ar fi  acceptat cu bună știință finanțarea campaniei electorale din partea unui grup criminal organizat condus de Ilan Șor.

Astfel, solicitarea de joi, 14 martie, este a noua.

Marina Tauber a venit cu o reacție după ultimul demers din partea procurorului general interimar.

”Circul a fost organizat ca nimeni să nu atragă atenția la un raport penibil al domnului Recean. Vreau să vă întreb pe voi, pentru că eu singură nu cunosc, a câta oară este ridicată această imunitate și, mai mult decât atât, pentru ce? O să intre în istoria nu doar a țării noastre, dar a globului pământesc. Ceea ce mi se încriminează este râs și de plâns”, a spus Tauber.

Ilan Șor a rămas de 12 ori fără imunitate parlamentară.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA