Partidul AUR condus de George Simion ar fi așteptat oameni plătiți de Ilan Șor la protestul organizat la București, în ziua congresului Partidului Popular European, iar acest lucru demonstrează că Simion are legături cu Rusia. Asta susține comentatorul politic din România, Cristian Hrițuc.
„A mai apărut o dovada care face legătura dintre Simion și Federația Rusă. De data aceasta via Șor. AUR aștepta de la Șor, marionetă a Kremlinului, oameni pentru proteste. Oamenii erau plătiți de către Șor și aveau ca obiectiv organizarea unor acțiuni de protest la București. Cine a planificat acțiunea, cine a făcut planul? Cine a fost cureaua de legătură între AUR și Șor? Pot doar să bănuiesc. La AUR în partid mai sunt câțiva cetățeni de peste Prut, chiar cu funcții”, a scris Hrițuc într-o postare pe Facebook.
Comentatorul susține că legătura lui Ilan Șor cu Federația Rusă e dovedită și prin vizita bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, în Rusia.
„Avem o legătură directă Șor-Kremlin și o legătură AUR -Șor. Mai avem în prezent narative ale Moscovei preluate de AUR, avem oameni în interiorul partidului care își exprimă simpatia direct față de Putin. În trecut, aveam acțiuni organizate de Simion în Chișinău, care veneau exact pe linia Moscovei. Promovau un unionism violent ca să dea prilejul Moscovei să folosească aceste acțiuni. Avem o confirmare a fostului adjunct al serviciului ucrainean de informații că Simion s-a văzut cu agenți FSB la Cernăuți. Cam multe dovezi, prea multe chiar. Mulți din AUR care s-au înscris poate chiar crezând în „patriotismul” liderilor, ar putea realiza cât de curând că sunt doar o masă de manevră. Deja, ne îndreptăm vertiginos spre elemente penale, ieșim din zona de libertate de opinie”, a punctat Hrițuc.
Șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat miercuri în cadrul unei conferințe de presă că peste 200 de persoane de la Chişinău au fost pregătite şi plătite pentru a se duce la Bucureşti miercuri, 6 martie, ca să participe la acţiuni de protest organizate de AUR.
„Suma achitată fiecărei persoane protestatare ajungea la sute de euro. La un microbuz de 20-22 de persoane, suma alocată era de 10 000 de euro. La acea reuniune veneau şi din partea unui alt partid, de la Bucureşti, care cumva se consolidau cu protestatarii de la Chişinău”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Viorel Cernăuţeanu.
Recent, și președintele Parlamentului, Igro Grosu, a spus într-un interviu pentru presa din România că George Simion, liderul AUR din România, care are interdicție de intrare în țară noastră, „a fost și va rămâne un instrument al Rusiei”. El a subliniat că formațiunile populiste atât din România, cât și din alte state europene, precum Spania, Olanda și Germania fac jocurile Kremlinului.