Germania va oferi Moldovei un grant în valoare de 10,7 milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor. Acordul a fost semnat marți, 5 martie, de către șeful departamentului de cooperare al Ambasadei Germaniei în Moldova, Dr. Merle Kreibaum, reprezentantul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW), Eva Schlarb, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și directorul interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Gheorghe Iudin.
Fondurile vor fi folosite pentru a ajuta IMM-urile să obțină mai ușor finanțare, mai exact pentru refinanțarea împrumuturilor de investiții destinate IMM-urilor, prin Fondul pentru Antreprenoriat și Creștere Economică (FACEM), administrat de ODA.
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a subliniat colaborarea productivă dintre guvernele celor două state prin proiecte desfășurate în cadrul cooperării germane pentru dezvoltare.
„Republica Federală Germania a fost întotdeauna un partener de încredere pentru Republica Moldova, oferindu-ne sprijin în cele mai dificile situații. Astăzi, statul german își reconfirmă suportul său față de cetățenii țării noastre prin intermediul acestei contribuții financiare nerambursabile, menite să susțină dezvoltarea economică durabilă. Adresez sincere mulțumiri Germaniei nu doar pentru această susținere financiară, deosebit de importantă în contextul actual tumultuos, ci și pentru sprijinul necondiționat acordat în procesul nostru de integrare europeană”, a declarat Dumitru Alaiba.
Șefa Secției de Cooperare de la Ambasada Germaniei în Republica Moldova, Dr. Merle Kreibaum, a subliniat că, după ce a obținut statutul de țară candidat pentru Uniunea Europeană, Republica Moldova a făcut pași importanți, inclusiv în domeniul economic, demonstrând astfel progrese notabile în drumul său către integrarea europeană.
„Îmbunătățirea mediului de afaceri, crearea de locuri de muncă și, prin urmare, o perspectivă pentru tinerii moldoveni acasă este unul dintre obiectivele principale ale cooperării pentru dezvoltare moldo-germane. În acest sens, accesul la finanțare joacă un rol esențial pentru creșterea IMM-urilor, în special pentru femei. Suntem mândri de rezultatele obținute până în prezent împreună cu partenerii noștri și vom continua să însoțim Moldova pe măsură ce aceasta avansează mai departe pe calea integrării în UE”, a menționat șefa Secției de Cooperare.
Proiectul se va desfășura pe parcursul a trei ani și va fi gestionat de Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), fiind coordonat și monitorizat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.