Problemele fermierilor, discutate la ședința Grupului de lucru de la MAIA. Se propune un nou produs de creditare

Un grup de lucru pentru identificarea soluțiilor la problemele agricultorilor și producătorilor de cereale a fost constituit marți, 27 februarie, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

La prima ședință au participat agricultori, reprezentanți ai MAIA, ai Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și Digitalizării, precum și ai Inspectoratului Fiscal de Stat.

Participanții au propus crearea unui produs nou de creditare pentru sectorul agricol de 2 milioane de lei.

Produsul va fi transmis spre examinare băncilor comerciale de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, astfel încât produsul final să fie ajustat la realitățile pieței și să răspundă eficient nevoilor sectorului agricol”, precizează MAIA.

Un alt subiect de discuție a fost legat de aspectele referitoare la rambursarea TVA. Toate propunerile urmează să fie înaintate Ministerului Finanțelor spre examinare.

Președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, a anunțat că există speranță că ar putea fi prevenită „catastrofa definitivă în sectorul agrar”.

Nu pot spune că sunt deocamdată tare mulțumit de rezultate. Dar, totuși, în câteva zile a fost lansat acest mecanism cu creditul garantat pentru circulante până la 500 mii lei și acum discutăm următorul produs de creditare garantată pe durata mai lungă și cu plafonul până la 2 mln lei. Căutăm soluții pe celelalte subiecte. Adică, există mișcare modestă și apare și mică speranță la agricultori. Întrebarea mea de ce nu era posibil să discutăm aceste subiecte cel puțin în noiembrie 2023, pănă la sau măcar imediat după ce fermierii au ajuns cu tehnică agricolă în centru capitalei”, a scris Slusari într-o postare pe paagina sa de Facebook.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA