Festivalul Internațional „Mărțișor” din acest an aduce peste 60 de concerte în Capitală și în toată țara

Artiști din Republica Moldova, dar și de peste hotare se vor întruni la cea de-a 58-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”. Pe parcursul lunii martie, „Mărțișor” va aduce pe scenele din Chișinău, dar și în alte 43 de localități din țară și în câteva orașe europene, colective artistice, interpreți și actori de valoare din Republica Moldova, România, Italia, Grecia și Franța.

Despre aceasta, în cadrul unei conferințe de presă. a anunțat astăzi ministrul Culturii, Sergiu Prodan, care a menționat că festivalul din acest an vine cu mai multe noutăți – de la imaginea grafică ce ne invită să celebrăm primăvara, până la geografia spectacolelor care, pentru prima dată, vor ajunge în toate cele 38 de raioane ale țării, acoperind toată Republica Moldova.

Astfel, „Mărțișor” va păși pe cele mai mari scene din țară, în Chișinău și în centre raionale, dar și în zeci de sate și orașe. O altă noutate ține de diversitatea artistică și a evenimentelor, la ediția curentă participând artiști din mai multe țări și de mai multe genuri muzicale.

Pe 1 martie, pentru prima dată în istoria sa, festivalul va găzdui un spectacol de muzică electronică – „Electric Spring”, la Arena Chișinău. Astfel, „Mărțișorul” se reinventează și devine o punte între tradițional și inovator, un liant între generații.

”Ne așteaptă concerte de muzică clasică, modernă și jazz, recitaluri corale și de orgă, spectacole de operă, balet și dans popular. Ne așteaptă vioriști și pianiști virtuozi, aplaudați în lumea întreagă, dar și nume sonore ale muzicii lirice, ușoare și populare. „Mărțișor” este pentru noi și despre noi. Este tradiția care ne dă unicitate și modernitatea care ne conectează la circuitul artistic al lumii. Vă îndemn să mergeți la cât mai multe evenimente din cadrul festivalului, ca dovadă a solidarității cu artiștii noștri și a sprijinului pentru cultura noastră”, a spus Sergiu Prodan.

Palatul Republicii, Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Sala cu Orgă vor găzdui mai multe evenimente dedicate sărbătorii. Programul detaliat al Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”  poate fi accesat AICI.

Pentru prima dată, în această primăvară, „Mărțișor” va ajunge și în comunitățile din diasporă. În perioada 6 martie – 12 aprilie, conaționalii noștri din mai multe orașe europene sunt așteptați la spectacolul „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, montat la Teatrului Național „Mihai Eminescu” de Alexandru Cozub. Spectacolele se vor juca în orașele Cascais (Portugalia), Frankfurt (Germania), Madrid și Santander (Spania), Padova și Milano (Italia), Londra (Marea Britanie) și Dublin (Irlanda) și la Bruxelles (Regatul Belgiei).

Bugetul festivalului din acest an constituie circa 5 milioane de lei.

Prima ediție a Festivalului Internaţional de Muzică “Mărţişor” a avut loc în anul 1966 la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chișinău, ctitor al căruia a fost regretatul Alexandru Fedco, fost director al Filarmonicii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA