VIDEO Agricultorii protestează în fața Parlamentului. Ce mesaje au transmis

Agricultorii protestează în fața Parlamentului. Aceștia au adus cu ei canistre. Ei spun că nu primesc suficient ajutor din partea statului. Oamenii afirmă că se află la limita disperării și așteaptă compensații.

”Dacă cineva își imaginează că am venit să cerem milioane, se înșală. Venim să cerem soluții la probleme, sunt agricultori care deja sunt în acțiuni de executare. Vrem să depășim criza asta cu capul sus, nu în genunchi, așa cum vor ei. Dacă nu avem o abordare bună, în toamnă o să fie o catastrofă. Vrem un dialog care să se soldeze cu soluții și termene exact”, a spus unul din agricultori.

Mai mult, aceștia au adus cu ei câteva canistre, drept răspuns la declarația recentă a viceprim-ministrului Vladimir Bolea, care spunea că Moldova „nu are nici două canistre” în care să depoziteze motorina donată de România.

Le-am adus recipiente. Se plângeau că nu au unde păstra motorina. Le aducem și mai multe”, a spus un agricultor.

Acțiunea a fost marcată și de incidente. Protestatarii s-au certat cu carabinierii care asigură paza în zonă. Cei dinn umră nu le-au permis fermierilor să se apropie de clădirea Parlamentului. Din fericire, situația nu a degenerat.

Vineri, la ora 13:00, urmează să aibă loc o ședință cu participarea agricultorilor și a premierului Dorinn Recean, dar și cu ministru de profil Vladimir Bolea.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA