foto: noi.md

Vladimir Bolea, despre măsurile luate pentru a-i ajuta pe agricultori

Ministerul Agriculturii a luat suficiente măsuri pentru a-i ajuta pe agricultorii care au avut de suferit în urma secetei. Despre asta spune ministrul de profil Vladimir Bolea, potrivit căruia, suportul este direct proporțional cu posibilitățile instituției pe care o conduce. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, drept răspuns la protestul fermierilor din ultimele doua zile.

Ministrul Agriculturii a declarat marți că  urmează să fie creată o structură separată în cadrul instituției, care să găsească soluții la problemele agricultorilor.

”Agricultura trece în ultimii ani printr-un cumul de factori negativi. Atitudinea noastră pentru totul este un țintită, economic bazată și făcută ca în rezultat să beneficieze toți. Vorbim despre o problemă complexă. Vorbim despre comerț, export, probleme în plan internațional. Nu poți să consideri pe cineva extrem de important, pe cineva mai puțin important”, a spus ministrul.

Bolea a amintit despre cele 50 de milioane de lei pentru agricultorii care au suferit din cauza secetei din 2023, menționând că transferurile vor varia de la 1000 la 2500 de lei pentru un hectar.

”Măsurile pe care le ia Guvernul la etapa actuală pentru susținerea categoriilor celor mai vulnerabile sunt suficiente. Ele reies din posibilitățile ministerului”, a mai spus Vladimir Bolea.

Cât despre solicitarea agricultorilor protestatari de a aloca cel puțin 400 de milioane de lei pentru plata compensațiilor, ministrul spune că nu a primit nicio solicitare.

”Nu am primit nicio solicitare din partea lor. Nu sunt zile și ore de primire pentru agricultori la Ministerul Agriculturii, a spus Bolea menționând că aceștia pot venit oricând.

Amintim că, luni, 12 februarie, agricultorii din mai multe localități au anunțat că protestează. Alexandr Slusari, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor” a anunțat că vor avea loc cel puțin cinci proteste în diferite regiuni ale țării.  

Luni, fermierii au blocat Vama Leușeni, dar noaptea au deblocat o bandă pentru accesul călătorilor. Marți au reluat protestul.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA