Un bărbat de 50 de ani din Capitală a fost arestat pentru 30 de zile. Acesta este învinuit de contrabandă cu droguri.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul se deplasa cu un microbuz de pe ruta Odessa-Chișinău. Acesta a ascuns drogurile de tip sintetic în rect. Substanțele narcotice, o masă solidă sub formă de pietre cristalizate erau ascunse în prezervative. Acestea ar fi costat aproximativ un milion de lei pe piața neagră.
Suspectul a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni similare.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 15 ani de pușcărie.