Moldova s-a alăturat sancțiunilor UE împotriva celui mai mare producător rus de diamante

Nouă țări, printre care Ucraina și Moldova, s-au alăturat sancțiunilor Uniunii Europene împotriva gigantului rus de diamante, grupul public Alrosa, şi a directorului său general, Pavel Marinîcev, scrie Evropeiskaia Pravda.  Decizia a fost anunțată de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate Josep Borrell.

Potrivit lui Borrel, țările candidate la UE – Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Ucraina, Moldova și Bosnia și Herțegovina, precum și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb, Islanda, Liechtenstein și Norvegia – au decis să se alăture sancțiunilor împotriva Alrosa.

„Acestea se vor asigura că politicile lor naționale sunt în conformitate cu această decizie a Consiliului. Uniunea Europeană ia în considerare acest angajament și îl salută”, a adăugat înaltul diplomat al UE.

La începutul lunii ianuarie, Consiliul UE a plasat gigantul rusesc de diamante Alrosa și pe directorul său general pe lista de sancțiuni. Compania este o parte importantă a sectorului economic care asigură venituri semnificative guvernului rus.

Decizia completează interdicția privind importurile de diamante rusești inclusă în cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni economice și individuale ale UE, adoptat la 18 decembrie 2023 în legătură cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA