Cazul copilei de 11 ani care a fost violată și a născut, iar nimeni din localitate nu a alertat autoritățile despre sarcina fetei, demonstrează că sistemul a eșuat, iar statul a avut o abordare lașă. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale. Alexei Buzu afirmă că e nevoie de mult mai mulți specialiști în domeniul protecției copilului.
”Eu am solicitat o analiză pe intern pentru a înțelege cum noi am eșuat față de acest copil. Abordarea noastră de până acum a fost una absolut lașă. Noi am pus colegii noștri din prima linie pe cont propriu. Nu putem avea doar asistentul social comunitar care este implicat în programe de compensații, administrarea ajutorului social”, a menționat ministrul.
Alexei Buzu scoate în evidență o problemă majoră. Statul s-a concentrat pe proiecte și legi, dar nu s-a preocupat de angajarea specialiștilor care ar trebuie să acopere nevoile populației.
”Noi avem nevoie de instituții mai eficiente. Noi am aprobat legi, programe, dar colegii mei din prima linie au rămas fără ajutor, fără resurse, fără instrumente eficiente pentru a interveni. Vrem să rectificăm această nedreptate. La nivel de țară avem 40 de specialiști în protecția și drepturile copilului. Noi estimăm că avem nevoie de cel puțin 300 de astfel de specialiști. Vom mobiliza resursele necesare pentru ca să putem să angajăm acești specialiști”, a mai spsu Buzu.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a mai menționat că, potrivit datelor, doar în anul 2020 aproximativ 20 la sută din asistenții sociali au plecat din sistem.
CITEȘTE ȘI: O minoră de 11 ani a născut. Poliția a pornit dosar penal