Parlamentul turc a votat marți seara, 23 ianuarie, pentru aprobarea aderării Suediei la NATO. Acest vot elimină cel mai mare obstacol rămas în calea extinderii alianței militare, după 20 de luni de negocieri care au pus la încercare răbdarea aliaţilor occidentali ai Ankarei, dornici să facă front unit împotriva Moscovei în contextul invaziei Ucrainei.
Premierul suedez, Ulf Kristersson, a salutat „încă un pas” către aderarea ţării sale la NATO.
La rândul său, Washingtonul a „salutat” ratificarea de către parlamentul turc a aderării Suediei la NATO, a declarat marţi consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, scrie cotidianul.ro.
„Era o prioritate importantă pentru preşedintele” american Joe Biden, a reamintit Jake Sullivan într-o declaraţie pe reţeaua socială X (fostă Twitter), adăugând: „Suedia este un partener solid şi competent a cărui apartenenţă la NATO întăreşte atât Statele Unite, cât şi alianţa” transatlantică de apărare.
La fel şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care a cerut Ungariei să finalizeze „ratificarea naţională cât mai repede posibil”.
Aderarea Suediei „face NATO mai puternică şi ne întăreşte securitatea”, a adăugat el.
„Viitoarea aderare a Suediei, ca şi cea a Finlandei care a avut loc deja, va consolida şi mai mult Alianţa Atlantică”, a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit.
Este „o reacţie directă la războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei”, a amintit el.
Iar pentru ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, aderarea Suediei la NATO va face ţările nordice „mai sigure”.
Ungaria rămâne acum singura refractară.
Viktor Orban cere de luni de zile „respect” din partea Suediei, a cărei politică de „denigrare” şi remarci regulate cu privire la deriva autoritară a ţării din Europa Centrală le denunţă.
În lipsa unui semnal din partea lor şi sub presiunea partenerilor săi din NATO, liderul naţionalist a încercat să preia conducerea.
Marţi „i-am trimis o scrisoare prim-ministrului Ulf Kristersson invitându-l în Ungaria pentru a discuta despre intrarea Suediei în Alianţa Atlantică”, a scris el pe X.
În scrisoarea sa consultată de AFP, el a menţionat necesitatea „construirii unei încrederi reciproce solide” printr-un „dialog politic mai intens”.
Răspunsul a venit câteva ore mai târziu.
„Nu văd niciun motiv să negociez astăzi”, a reacţionat în faţa presei ministrul suedez de externe.
„În cursul summitului de la Madrid de anul trecut, Ungaria (..) a acordat Suediei statutul de invitat” în vederea aderării la NATO, fără nicio rezervă, a subliniat Tobias Billström.
În schimb, el a spus că este pregătit pentru „discuţii”, menţionând „numeroasele puncte comune” şi „cooperarea militară” dintre cele două ţări.