Victimele Holocaustului au fost comemorate într-un flashmob, care a avut loc în scuarul Parlamentului. La eveniment au participat mai mulți deputați, dar și locuitori ai Capitalei.
Au fost aprinse mai multe lumânări în memoria victimelor Holocaustului și a fost păstrat un minut de reculegere. La eveniment a participat și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
”A fost o tragedie, dar, din păcate, omenirea nu învață din tragediile trecute. Trebuie să comemorăm, să le vorbim copiilor despre faptul că au fost comise aceste atrocități, să ne referim atât la cei care le-au făcut, cât și la cei care au sărit în ajutor și au salvat vieți riscându-și propria viață”, a menționat Igor Grosu.
În iulie 2014, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o declarație politică prin care condamnă Holocaustul și acceptă Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, condusă de Elie Wiesel. Această declarație denunță orice forme de negare sau ignorare a Holocaustului și aduce un tribut victimelor și supraviețuitorilor.
Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată anual pe 27 ianuarie, după ce a fost stabilită prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite în 2005. În Republica Moldova, această zi este recunoscută ca Ziua Naţională de comemorare a victimelor Holocaustului.