Ministerul Justiției susține că procurorul general trebuie să fie ales în baza unor criterii clare de evaluarea a candidaților, dar nu în baza votului membrilor CSP, așa cum este stipulat în proiectul de lege care a trecut de prima lectură în Parlament. Guvernul a aprobat avizul asupra documentului, dar a venit cu o serie de propuneri.
Potrivit documentului votat deja în prima lectură de deputați, candidații la funcția de procuror general vor fi evaluați de către fiecare membru al Consiliului Superior al Procurorilor în funcție de pregătirea și abilitățile profesionale, de integritatea și alte calități personale ale candidaților. Ministerul Justiției a venit cu modificări.
”Prevederea propusă de deputați nu este suficienet de previzibilă și aici trebuie de concretizat, mă refer la criteriile de evaluare. Criteriile de evaluare trebuie să fie mai precise și mai complete ca să avem o previzibilitate clară că procurorul general va fi ales în baza unor criterii clare”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Totodată, ministrul nu susține nici propunerea ca procurorul general să fie ales în baza votului CSP.
”Atunci când vor fi evaluați candidații la funcția de procuror general să fie niște baremuri de evaluare, fie sub formă de da sau nu, fie sub formă de punctaj, urmând să fie validate prin votul întreguluin corp”, a mai spus ministrul.
Proiectul de lege a fost elaborat de Igor Chiriac, deputat al Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”.Potrivit lui, „desemnarea câștigătorului la funcția de procuror general prin votul membrilor CSP va fi cea mai democratică și corectă modalitate de selecție. Aspectul privind evaluarea și desemnarea câștigătorului concursului este lăsată la discreția Consiliului Superior al Procurorului, care, prin regulament, aprobă modul de desfășurare a concursului”.
Marți, mai multe organizații neguvernamentale au semnat o declarație în care solicită retragerea sau respingerea proiectului de lege care prevede modificarea modului de alegere a procurorului general.