Consumatorii casnici de gaze naturale, până la data de 31 decembrie 2023, au achitat 99% din sumele facturate în anul trecut. Aceasta reprezintă cu 0,1 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, informează Moldovagaz.
Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie curent a constituit 137,8 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 35,4% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Față de luna noiembrie 2023 acest indicator s-a mărit cu 54,2 milioane de metri cubi sau cu 64,8%, precizează Serviciul relații publice al Moldovagaz.
În luna decembrie, de compensații, valoarea cărora a atins 169,5 milioane de lei, au beneficiat 460. 594 de consumatori casnici. Adițional, consumatorilor casnici din asociațiile de locatari în număr total de 3796 locuri de consum, volumul compensațiilor calculate a constituit 1,8 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.
Totodată, compania anunță că în cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,6%, sau cu 1,4 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Iar întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 97%, ceea ce este cu 2,9 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În aceeași perioadă, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 334 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 1,4 milioane lei. Față de alți 213 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.