Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) aduce la cunoștință că a intrat în vigoare Regulamentul privind acordarea facilităților tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior în domeniul medicinei veterinare.
Potrivit documentului, absolvenți ai facultății de medicină veterinară, fie din țară, fie de peste hotare, care vor profesa în domeniu, vor beneficia de:
- Indemnizație unică în mărime de 15 salarii medii pe economie, care se vor achita în trei rate egale (după expirarea primei luni și, ulterior, la finele fiecărui an de activitate);
- Compensație pentru cheltuielile de închiriere a locuinței sau locuință gratuită, acordată de autoritatea administrației publice locale;
- Compensare lunară a costului a 30 kW/oră de energie electrică și compensare anuală a costului unui metru cub de lemne și al unei tone de cărbuni, inclusiv în cazul încălzirii cu gaze.
Totodată, ANSA anunță că avceștia vor putea activa în mai multe domenii, lista fiind extinsă pentru absolvenții facultății de medicină veterinară. Astfle, aceștia pot aplica pentru o funcție în următoarele domenii:
- supravegherea sănătății și bunăstării animalelor;
- siguranța produselor de origine animală;
- diagnosticul de laborator veterinar;
- supravegherea salubrității hranei pentru animale;
- identificarea, înregistrarea și trasabilitatea animalelor;
- prescrierea, eliberarea, comercializarea cu amănuntul, administrarea și aplicarea medicamentelor de uz veterinar, a raticidelor și a dezinfectanților;
- controlul inofensivității și impactului asupra animalelor al medicamentelor de uz veterinar, al produselor cosmetice, igienice, al dezinfectanților, al accesoriilor și al altor produse destinate animalelor;
- participarea la procesul de autorizare a obiectivelor agenților economici prevăzute la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 221/2007 privind activitatea sanitară veterinară;
IMPORTANT! Beneficiari pot fi absolvenții instituțiilor de învățământ superior, care, în următorii doi ani după absolvire, se angajează sau exercită independent profesiunea de medic veterinar în orașe și sate (comune), cu excepția orașelor Chișinău și Bălți.