La formarea specialiștilor în învățământul superior la toate nivelurile – licență, master și doctorat – în domeniile de formare profesională Fizică, Construcții și Inginerie civilă, Tehnologii de protecție a Mediului, Arte plastice, vor fi respectate 20 de standarde noi de calificare, informează Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Noile standarde au fost examinate și avizate de Consiliul Național pentru Calificări al MEC.
Potrivit secretarului de stat al MEC, Galina Rusu, standardele de calificare au fost elaborate în conformitate cu tendințele și perspectivele de dezvoltare în domeniile respective ale economiei naționale, necesitățile societății, dar și în corespundere cu standardele europene și internaționale în domeniu.
Standardele de calificare au fost elaborate în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de MEC și finanțat de Banca Mondială.
În procesul de elaborare a acestora au fost implicate peste 170 de cadre didactice din învățământul superior, reprezentanți ai ministerelor de resort, mediului de afaceri și ai pieței muncii.
Standardele de calificare au fost consultate cu structurile relevante din domeniile de referință, inclusiv: Institutul de Cercetări Științifice în Construcții ,,INCERCOM” ÎS, Institutul Municipal de Proiectări ,,CHIȘINĂU PROIECT”, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, Serviciul de Stat pentru Verificarea și Expertizarea Proiectelor și Construcțiilor, Institutul Național de Metrologie; Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova – MOLDAC; Agenția „Apele Moldovei”, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Congresul Autorităților Locale din Moldova ș.a.