A luat viața a două persoane și a comis 13 episoade de tâlhărie. Apoi, aproape două decenii, a reușit să se ascundă de justiție. Făptașul, un bărbat de 50 de ani din Găgăuzia, a fost extrădat recent din Bulgaria și plasat în arest preventiv.
Pe acest caz, Procuratura UTA Găgăuzia anunță că a trimis în instanța de judecată o cauza penală în privința bărbatului care s-a eschivat de răspundere penală pe parcursul a 18 ani, fiind anunțat în căutare internațională.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 1999 – 2004, învinuitul a creat și a condus un grup criminal organizat specializat în comiterea infracțiunilor de tâlhărie.
„Tâlhăriile au fost săvârșite asupra băncilor, încasatorilor, contabilității întreprinderilor și instituțiilor, persoanelor fizice, cu însușirea în principal a mijloacelor bănești, dar și a altor bunuri. În cadrul unui atac tâlhăresc din 30 octombrie 1999, învinuitul, împreună cu alți 2 complici, fiind înarmați cu pistoale și topoare au reușit să sustragă 625 de oi dintr-o fermă. La fel, în cadrul unui alt atac tâlhăresc din 24 martie 2004, asupra angajaților unei bănci, învinuitul a reușit să obțină 133 519 lei. Valoarea totală a bunurilor sustrase prin tâlhărie se estimează la peste 1 milion de lei la momentul comiterii infracțiunii”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală.
În noaptea de 11 aprilie 2003, acuzatul l-a împușcat în сap, din răzbunare, pe un locuitor al or. Comrat. Al doilea episod de omor intenționat a avut loc la 12 decembrie 2004, în plină zi. Victima s-a dovedit a fi un șofer din cadrul Centrului zonal de asistență medicală urgentă Comrat, care a opus rezistență în timpul atacului tâlhăresc asupra personalului din cadrul contabilității Centrului.
Astfel, învinuitul a fost acuzat de omor premeditat, însușirea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari prin atac tâlhăresc, omorul unei persoane cu scopul de a înlesni săvârșirea unei alte infracțiuni; banditism și purtare ilegală a armelor și munițiilor fără autorizația corespunzătoare.
„Acesta riscă o pedeapsă maximă sub formă de detenție pe viață”, aduc la cunoștință acuzatorii de stat.