Nemerenco: În urma fuzionării celor două spitale vor urma concedieri, dar doar în rândul șefilor

În urma fuzionării celor două instituții medicale vor urma concedieri doar în rândul șefilor. Asistentele medicale, infirmierele sau personalul auxiliar nu-și vor pierde locul de muncă. Precizările au fost făcute de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco. Se întâmplă după ce, miercuri, Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre prin care Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” va fuziona cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile din Chișinău.

 

”Acum, că bulele de săpun au plesnit, vreau să transmit iar un mesaj celor care au fost speriați zilnic și pe bune de organizatorii protestelor, infirmierelor, asistentelor, personalului auxiliar, pentru care munca care o fac este importantă ca oxigenul, fiindcă le asigură poate unicul venit în familie, și ele, sau ei, vin la aceste spitale de prin suburbii, din Sireț, sau Vatra, sau Băcioi – nimeni dintre dumneavoastră nu veți pierde munca, nici măcar nu veți trece prin procedura de disponibilizare și apoi angajare; spitalele nu se închid, nu dispar, nu fac picioare, și nici aripi, nu pleacă”, a scris Nemerenco pe Facebook.
Ministrul a precizat că vor urma concedieri doar la nivel de șefi.
”Da, vom trece prin restructurări, întru binele spitalelor și a pacienților, dar vom trece împreună. Și ne vom despărți într-adevăr de câțiva din capii care nu au nicio grija de dumneavoastră, de veniturile dumneavoastră, sau condițiile de lucru, ci doar de interesul lor personal, mărimea ”otkaturilor”, interesul în achiziții de milioane de lei pe medicamente procurate la greu și apoi tot la greu decontate ca expirate. Veți mai auzi de ei, căci unii sunt cercetați în dosare penale”, a mai scris Nemerenco.
În ultima perioadă angajații celor două instituții medicale au protestat de mai multe ori în fața Guvernului, cerând insistent retragerea acestuia. Ba mai mult, reprezentanții Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile au amenințat cu grevă, iar cei ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ,,Toma Ciorbă” au acuzat autoritățile că se urmărește obținerea „ilegală și abuzivă” a terenului pe care se află instituția medicală. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a respins vehement acuzațiile.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA